98. A sacra famigghjia- 99. A scurreggia - Vernacolo Calabrese - UNREGISTERED VERSION

Vai ai contenuti

Menu principale:

98. A sacra famigghjia- 99. A scurreggia

Poesie quarta parte

A Sacra Famigghja

San Giuseppe povaredu,
chi tiravia u ciuccjaredu,
a speranza era tutta,
di trovari  ncuna grutta.
Stava u tempu pe finiri,
pe Maria di parturiri.
No nu locu cchjù decenti,
no nu postu cchjù accoglienti,
e di megghju non trovaru,
dintra a grutta s'alloggiaru.
Ccà nesciu u Bambinedu,
mancu dintra a nu castedu,
e cu tutta a sua potenza,
ascigghju la penitenza.
Cu nu frddu chi alijava,
ciucciu e  voi lu coddijava.
Ma si a grutta è ammucciata,
puru a stida faci a strata.

Scindiu  l'Angelu du cielu,
cu la trumba e cu lu velu,
pemmu annuncia a li pasturi
ca nesciu u Redenturi.
Cu avi argentu e cu avi oro,
cu avi terri o nu tisoru,
vaci avanti e torna arredi
e s'addinocchja a li suoi pedi!
A speranza è u si rivigghja
chistu mundu fattu i mbrigghja,
Dumandativi u com'è,
e siti tutti comu re.

              A scurreggia

Si menti na scurreggia nta buttigghja
si nci duni focu, è capaci u pigghja.
No si chiamatu porcu e mancu mulu,
e di sicuru no t'appiccia lu toi culu!
Statti però  attentu  adduvi a jetti,
ca nu paisi nteru rischi u mpetti.
Idu nesci fora e cu fragranza,
no ti lu teniri dintra  a panza!
Perciò jettalu fora, jettandi tanti,
e futtitindi di tutti i benpenzanti!



 
Torna ai contenuti | Torna al menu