94. U ricunzulu - 95. A furca - Vernacolo Calabrese - UNREGISTERED VERSION

Vai ai contenuti

Menu principale:

94. U ricunzulu - 95. A furca

Poesie quarta parte

       U ricunzulu

Campasti cent'anni e ncunu jornu
facisti tutti i così sensa scornu.
A testa tua fu sempre comu petra,
chida di l'atri sulamente crita.
Ti cunzigghjaru pemmu cangi strata,
ma tu no  no ndi vidisti mai nud’atra.
Vita longa e bona  tu a visti,  
ma quantu fortunata  no sapisti,
Pe l'arroganza, no toccasti terra,
pe ogni fissaria facisti  guerra.
Mugghjeri, figghj e atri ndi patiru,
pani, cipudi e acqua si mangiaru.
Parenu certi spiriti allupati,
pelli e ossa, e occhi cchjù scavati.
Notti e jornu tiravanu lu codu,
na vota o misi na cucchjara i brodu.
Mo, si curcatu dintra nta na bara,
ti guarda sulamenti na cotrara.
Tutti li toi parenti fannu festa,
ca ponnu finarmenti azari a testa.
Però, paisi stranu e di rispettu,
u ricunzulu nci tocca, a dispettu,
co mortu nbita, si fici malvoliri,
nci tocca e parenti, pe doviri.
Nci portanu cafè, zzuccaru e biscotti,
provula, salami e pacchi di spaghetti.
Tantu beni i Dio no vittaru nbita loru,
si misaru a magiari ca no nci paria veru.
Ma idi s'abbuttaru, si ntisaru tantu mali,
ch'epparu mi scappanu tutti a lu spitali.

         A furca
 
Curcati cu mia, su ncalurata,
nci dissi a mastru Cicciu, Libbarata.
È cchjù di na simana chi t'aspettu,
da sira a la matina conzu u lettu.
Bastau nu sulu signu chi fascisti,
ca dintra, nu gran focu mi mentisti.
Di novu, m'accattavi nu corpettu,
mutanti, giarretterra e riggipettu.
Di tia si vantaru li gran doti,
però teniri a frenu no si poti,
no a vogghja e mancu lu penzeru,
e cui voli mu lu nega non è veru.
E mo,  vinni l'ura e lu momentu,
mu ti viju carricu e cuntentu,
poi dari spocu a tutta la potenza,
senza ritegnu, a facci da crianza!
Menzura già passau e jio no viju,
azari nuda testa o nu pileju,
e scunzulata vaci mu si curca,
ca no si liza mancu cu la furcai!

 
Torna ai contenuti | Torna al menu