21. U mortu vivu - 22. U stratuni - Vernacolo Calabrese - UNREGISTERED VERSION

Vai ai contenuti

Menu principale:

21. U mortu vivu - 22. U stratuni

Poesie Prima Parte

U mortu vivu

Luntanu si ndiju, pe lavurari
na famigghja avia di chi campari.
Lavurau sempri, seppi sulu sacrifici,
ma acquistò casi, terri e tanti sordi fici.
Finch’eppi jatu, a casa no tornau
ma di mortu, a terra sua disijau.
Passata a prim’ura e lu spaventu,
atterraramulu o paisi, ch’è cuntentu.,
dissaru i figghji, a mugghjeri e li parenti
e u carru abbisaru prontamenti.
Partiu u carru du paisi cu dui autisti
u pigghjanu lu mortu e puru i resti
di curuni, mazzetti e juri finti
ca li veri si siccanu nta nenti.
Ma u viaggiu era longo propriu tantu
uno giudava e l’atru stava accantu,
scommidu era però u sedili avanti,
”mi curcu nto tambutu ch’è vacanti”,
penzau l’omu, è na trovata geniali,
tantu u mortu no sa pò pigghjari a mali.
Nci vonnu uri e uri di viaggiu,
chi mali nc’è si pe pocu ccà m’adaggiu?
Passau tantu tempu di sicuru
chi l’omu dormia placidu nto scuru,
quandu no ntisi chiù nu movimentu,
levamundi, si dissi, è u mumentu.
Di grossu si sbagliava u scenziatu
a casa ancora non avenu arrivatu,
U carru si fermau pe riforniri
benzina e ojju nci avenu di mentiri.
U benzinaru caricandu morzu a morzu
guardava dintra o carru, di traverzu,
quandu vitti u cuperchiu sullevari
e na mani u vitru dintra pulizzari,
i pili di lu culu nc’izàru comu chjova,
chi dassau futtari a pompa u si ndi vola.
Si misi u scappa peju i nu siluru,
chi ancora sta fujendu, di sicuru.
Ma u bellu di sta storia tantu vera,
vi la cuntu giustu giustu pe com’era.
Stu fattu nci procurau tanti affanni,
ca nc’epparu i pagari puru i danni.

U stratuni

Nu jornu mi ndija pe nu stratuni,
stortu e strittu e lati nu cafuni,
ca si no n’era sbertu e tantu accortu
nto giru i nu penzeri mi ritrovava mortu.
Cu tanti strati boni c’avia u scigghju
propiu sta mala strata jvi u pigghju!
Na cosa chi pe certu fa arraggiari,
a presunzioni di giuvani, fa dannari.
Sulu pe ncunu musculu cchjù forti,
si cridi tostu e cchjù luntana a morti,
e i tanti abbertimenti i l’anziani
mai su tenuti in considerazioni.
Sacciu tuttu io e nudu mi po fricari
e si poi sbagliu, mi servi pe mparari.
Si di na parti è giustu stu penzeri,
sta a vidari però, si poi tornari arredi.
Tra na mbivuta, du scherzi e na mangiata
cu quattru bravi amici facemu na jocata.
Mprima cu pocu sordi, tantu pe jocari
ma ampena doppu, si finia pe aumentari.
Joca ca ti joca, u vizziu ti attorcigghja
pari ca vinci ma a sacca s’assuttigghja.
Ti cali nta li panni di lu veru jocaturi
senza però sapiri pe quantu pocu duri;
nta la beduccia tua nc’è pocu sordi
e i toi cari amici ti stringinu nte cordi
di chidi chi ti prestanu quantu ti po serviri;
tantu sempri o duppiu nci l’hai di rendiri.
Cu sta bella mastravota ti pigghjanu du codu
si no ci stai o jocu finisci comu l’ovu.
Cu tutta a testa storta, però fusti fortunatu,
prima da ruvina u ti ncuntra mpari Natu,
grand’omu di mundu, ti dezi u cunzigghju giustu,
alluntanati mo chi poi e vai cu l’omu onestu.

 
Torna ai contenuti | Torna al menu