3. A fricatura - 4. O Tiatru - Vernacolo Calabrese - UNREGISTERED VERSION

Vai ai contenuti

Menu principale:

3. A fricatura - 4. O Tiatru

Poesie Prima Parte

A fricatura

Nu jornu caminava pe na strata stritta e scura
quandu ncuntru na figghjola tutta chjina di paura.
Mi fermu e a guardu, io tuttu penzerusu,
chi nci potti capitari a stu juri di partusu?
Scappandu s’abbicina, a viju tutta trapilata
pari ca veni di lu mpernu comu n’anima dannata.
Cu li mani subba o pettu s’addinocchja avanti i mia
e mi dici, ti scungiuru, portami cu tia.
Io su tennaru di cori e mi pigghju i cumpassioni
appena chi mi capita no mancu di boni azzioni.
Tutta ciangiulusa mi cunta l’avventura
chi fu a causa di la sua grandi paura.
Caminandu, m’indi cunta d’ogni culuri
chi si sciogghjnu puru i cori cchjù duri.
L’ura ntantu passa, s’abbicina u menziornu
e mi cerca di mangiari cu na facci senza scornu.
Trasimu allura in trattoria e mangia a panza chjna
chi di sula si cunzuma quantu tutta na dozzina;
tantu chi mangia, no poti mu camina
e a dormiri a portu nta locanda dà vicina.
A matina mi riviggjiu, vaju u viju comu staci
no la trovu a nuda parti e non mi sacciu dari paci;
frattantu chi l’aspettu, vaju pe pagari,
mentu i mani nta la sacca pemmu piggju li dinari,
nta la sacca no nc’è nenti, li dinari mi futtiu,
penzai subitu tra mia, a puttana s’indi fuju.
‘ndavi fimmani, o spaventu, chi ndi fannu di misteri
no ndavia ncappatu nuda comu chista finu a jeri.
No fidativi di li fimmani, su quasi sempri tradituri
vonnu u mangianu e mu mbivinu e nci sparanu e lavuri.

O tiatru

Miu carissimu cumpari
dassati tuttu i fari,
veniti co viditi,
sinnò vi ripentiti.
Stasira o tiatru nc’è nu bellu spogghjarellu;
si mai l’aviti vistu, sapiti quantu è bellu!
Pe ntratteniri u pubbricu nci su i joculeri
chi tantu chi ndi fannu, ti veni a vogghja u peri.
Nto menzu da sirata nci su puru li cantanti;
masculi, fimmani, nci su proprio tutti quanti.
L’omani juntanu, gridanu e s’affannanu
pe fari a bidari ca sannu pemmu cantanu.
Li fimmani mbeci, facendu i passi avanti
pe aviri i battimani, fannu vidari i mutanti.
Ma pe chjudari a sirata nc’è ancora a “vedetta”
u pubbricu mpazenti, ciguliandu aspetta.
Si movi lu sipariu, s’apri chjanu chjanu,
cumpari a vedetta cu nu mantellu a manu.
Ammenzu di la genti serpianu i turmenti,
tutti quanti freminu, striguliandu i denti.
Cumincia mu si spogghja, fa volari li vestiti,
tutti li presenti parinu mbiperiti.
Si caccia tuttu quantu, resta sulu cu reggipettu
e l’atru pezzu i sutta comu prima di jri a lettu.
Ognunu nta la sua testa penza forti :“io a vogghju”;
ignaru co postu du triangulu nc’è sulu lu pendagghju!

 
Torna ai contenuti | Torna al menu