33. A gozza - 34. U ncuntru - Vernacolo Calabrese - UNREGISTERED VERSION

Vai ai contenuti

Menu principale:

33. A gozza - 34. U ncuntru

Poesie Parte Seconda

A gozza

Mi veni sempri ammenti lu penzeri
di quandu no si usavanu i biccheri,
di quando si mbivia a gargarozza
o appojandu u mussu nta na gozza
chi di acqua frisca era sempri chjina
e ti scialavi u mbivi comu a la funtana.
Cu ija e cu venia cu la gozza ntesta,
prima d’arrivari era già na festa
ca lu suduri grundava di la frunti
e nu cannali scindia nta schina ammunti.
Tutti dà mbivenu, Ciccu, Peppi e Ntoni
ca speranza armenu m’eranu tutti boni.
Cercavi ma pulizzi di cui a vucca avìa già misa
stricandula forti forti ca manica da cammisa.
No n’atru recipienti era tandu in usu
non ti potivi permettiri u fai u licignusu!
Si puru ti schifavi u vidi lo toi vicinu
chi s’affrettava u mbivi puru cu mussu chjnu,
pe forza ca ti toccava fari finta i nenti
ca puru tutti l’atri eranu contenti.
Ammenzu a purvarata e a tutta la lordia
eranu tutti sani senza na malatia.
Magari cu nu nzurtu moriri si potia,
no certu i mpizzioni oppure c’allergia.
Oij comu oij si mori sempri i menu
pe ogni malatia c’è prontu nu vaccinu
puru cu tanta scenza, ormai no nc’è cchjù frenu,
ogni cosa chi mangiamu è sulu nu velenu.
No unu chi si sarva, ormai già futtuti,
ca simu tutti quanti cchjù mpurruti.

U ncuntru

A sparaci m’indija pe terri affora
ndavia nu mazzu, ma ndi volia ancora.
Quando i l’atra vanda du vadunu
vitti na perzuna a pecuruni;
nu panaru nto vrazzu si tenia,
junci e jerbi i margiu si cogghja.
Fui curiusu e vozi vidiri
prima u mi ndi tornu a lu podiri
cu era chida fimmana chi sula
cantava na canzuni a squarcia gula.
M’abbicinai fremendo dintra i mia
ca nu presentimentu stranu mi sentia,
si nenti nenti era comu io penzava,
ncuna bona occasioni m’aspettava.
No mi paria ca ncuntru Francischeda,
di fimmani paisani era a cchjù beda.
Lu cori mio juntau dintra a lu pettu
quandu mi ritrovai a lu soi cospettu.
Nta testa mia nu penzeri runziava:
quandu cchjù figghjoli nta la cava
jocàvamu o malatu e la mpermera
e sempri si finia nta la lettèra.
Cu lu sangu chi gugghja paru paru
viatu ndi ritrovammu nto pagghjaru,
chi pe fortuna si trovava da vicinu
di balli i pagghja e frenu era chjnu.
Chidu chi succediu no n’è i cuntari
pemmu si cridi, s’à sulu di provari;
vi pozzu sulu diri, meravigghjàti,
ch’eramu di du cordi cchjù ntrizzati.
Accorata mi pregava u fazzu chjanu
ca li ngusci si sentenu di luntanu.
Cusì l’ura passau, tra lustru e scuru
ognunu pa strata sua tornau sicuru!

 
Torna ai contenuti | Torna al menu