GALATRO ed i suoi POETI:
Abate Antonio Martino

La preghiera del calabrese al Padre eterno

contro i piemontesi, nel 1874

 

 
Signuri, chi dormendu vigilati
e tutti li segreti canusciti,
chi senza testimoni giudicati
e premi e peni, tardu, cumpartiti,
chi siti vecchiaredhu e non tremati,
eternu sempr'in celu e non moriti,
ssi pili, ntra ss'aricchi, mu sciuppati
è tempu, e li preghieri mu sentiti:
lu vostru Cristu e tutti li cristiani
su' mpaticati di li porci e cani.


Fortissimu, di nudhu vi spagnati:
guappi, guappotti, bravi e mascansuni,
scherzandu, cu na mani, ammattulati,
comu tropianu ammàttula cuttuni.
Teniti senza paga, pe sordati
li gridhi, li ranocchi e muscugghiuni,
e chisti, appena n'occhiu nci ammaccati,
darrupanu nabucchi e farauni.
Eppuru ntra l'Italia siti nenti:
derisu vui, la Chiesa, i sagrarnenti.


Calaru di Piemunti allindicati,
na razza chi mangiava dhà pulenti
e di Netali e Pasca dui patati.
Iestimaturi orrendi e miscredenti
e facci tosti e latri cedulati,
superbi, disprezzanti, impertinenti,
sèdinu all'umbra e fannu tavulati
cu li suduri chi jettamu ardenti.
E di li fundi nostri cilonari
nui diventammu, ed idhi propetari.


Di cannavedhu vinnaro vestuti,
scarpi ammuffati, robba di becchini:
mò di castoru, e vannu petturuti,
cu stivaletti a moda li cchiù finì.
Calaru ccittu ccittu, ntimuruti
e virgognusi comu fanciullini:
nchi vittarti a nui, manzi ed arricchiuti,
apriru nasca e isaru li cudini,
e cui ndi chiamau « locchi» e cui «nimali»,
e ndi ncignaru a fari servizziali.


Guardaru in prima misa l'olivari,
l'agrumi, li vigneti e mandri e frutti,
e disseru fra loru: «Nc'è di fari!...
ccà nc’e di beni mu ngrassamu tutti».
E sùbitu si misaru a sciancari
a schiatta panza, ad alleggiari gutti,
poi dazi senza finì a mmunzedhari
pe comu s'ammunzedha ligna rutti,
e pe dicchiù «li schiavi cunquistati»
ndi chiamanu, li facci d’ammazzati.


Già li famigghi ricchi impezzentiru,
li pòvari su' sicchi pe la fami,
l'argentu e l'oru tutti lu periru,
e scumpariu di nui finna la rami.
L'impieghi fra di loru si spartiru,
ficiaru schiananzia di lu bestiami:
gadhini ed ova e pasta l'incarìru,
lu ranu, vinu, pisci e la fogghiami.
Non pensan’autru ch'a mangiati sulu:
mu fannu bonu chippu e grossu culu.


La santa castità la currumpiru,
su' all'ordini del gìornu li pansati;
li religioni tutti l'abboliru,
cummenti e monasteri profanati.
Li chiesi nostri quali li chiudiru,
quali su' stadhi, e quali su' triati,
l'enti morali tutti supprimiru,
li beni sagri tutti ncammerati;
la carità fraterna cundannata,
la povertà, si cerca, carcerata.


Li sacerdoti chiamanu imposturi,
li statui trunchi di arburi pittati,
a la Madonna fannu tant'ingiuri,
li santi pe’ briganti su' trattati.
Non Vonnu festi, nè predicaturi,
vigìli e santi jorna disprezzati,
spijuni dinnu ch'è lu confessuri,
li setti sagramenti, poi, nchiastrati.
Ah, sì, d'italia e sua consorteria
parlava lu profeta Geremia.


Signuri, vui nci siti, e nui cridimu,
e sutta stu fragellu vi adoramu,
peccati cu li sarmi, sì, nd'avimu,
ma sempri a vui fidili e stritti stamu.
Diciassett'anni sugnu chi ciangimu,
lu pani cu li gràlimi ammogghiamu
e tra sigghiuzzu e chiantu l'agghiuttimu:
cercamu a vui succursu e peju jamu.
Suffritimi, Signuri, nu mumentu,
mu sfocu di stu cori lu turmentu.


Sapiti ca vi simu crijaturi,
perciò vi parlu franco, in cunfidenza:
simu arrustuti, e a menzu a li doluri
perdimmu lu curduni e la pacenza.
Non promettiti vui, ntra li Scritturi
ca siti occbiu amurusu e providenza
pe cui vi servi, e di li peccaturi
ca fati mu si perdi la simenza?...
Vi chiamu a la palora, non mancati,
ca siti via diritta e veritati.


Lu fùrmini, lu tronu, ntra su pugnu,
su' l'armi vostri di l'eternitati;
lu caddu di giugnettu, agustu e giugnu,
la nivi di dicembri dominati;
tempesti, e lu levanti cu lu ncugnu
non siti vui chi spissu li mandati?...
Cannuna e hajonetti chi mai sugnu,
rimpettu a sa tremenda majestati?
Ebbeni, mu struggiti chi nci voli
si figghì di puttana, si marioli?


Giustizia voli pemmu li puniti,
l'onuri vostru mu li scuncassati,
e si riguardu a vui li cumpatiti,
l'ingiuri a la Madonna vindicati,
la vostra santa Chiesa risurgiti,
lu sagru cultu vostru rianimati.
Nui tutti ntra nu zàccanu cogghiti
e vui, durci pasturi, ndi guidati.
E allura riverenti vi cantamu
lu 'tantumergu' e lu 'tedèu lodamu',
e rispundendu « ammèn» li cristiani
lu segristanu sona li campani.